Păstorul Vaideeni și-a luat revanșa la Măldărești, după eliminarea din Cupa României
Păstorul Vaideeni s-a impus cu scorul de 3-1 în meciul din cadrul etapei a 7-a a Ligii a VI-a, disputat în deplasare, la Progresul Măldărești 2019. Echipa reprezentată de Cosmin Cioranu și-a luat, așadar, revanșa, după eșecul suferit în Cupa României, scor 2-0, în luna septembrie.
„Sincer, nu ne-am așteptat deloc să câștigăm la Măldăreşti! Poate că asta s-a întâmplat și pentru că Robert Gherghe, atacantul echipei adverse, a prins o zi mai nefastă. Am marcat prin Dragoș Dinescu, Dragoș Georgescu și Eduard Țolea. Din minutul 75, am rămas în 10 jucători, Dragoș Dinescu fiind eliminat de pe teren pentru proteste la adresa arbitrajului. Începem să legăm victoriile, iar asta se datorează și faptului că am reușit să facem un prim «11» de joc mult mai puternic. Oricum, nu am avut deloc un meci ușor la Măldărești. Și adversarii au avut numeroase ocazii de a marca”, a spus Cosmin Cioranu, oficial la Păstorul Vaideeni.