La finele săptămânii trecute, IHF (Federaţia Internaţională de Handbal) a postat, pe site-ul său oficial, loturile lărgite ale naţionalelor care vor participa la Campionatul Mondial feminin (programat în perioada 1-19 decembrie, în Spania). Conform regulamentului, selecţionerii reprezentativei României (în speţă, antrenorul principal Adi Vasile – de la CSM Bucureşti şi secundul norvegian Bent Dahl – de la SCM Rm. Vâlcea) au trecut pe listă 35 de jucătoare, dintre care vor fi alese 18-20 de sportive care vor face deplasarea la turneul final din Peninsula Iberică.
Printre handbalistele incluse în lotul lărgit se numără şi patru componente ale echipei SCM Rm. Vâlcea. Este vorba de Daciana Hosu (portar, 23 de ani), Cristina Florică (extrema stânga, 29 de ani), Elena Dache (inter centru, 27 de ani) şi Daria Bucur (inter dreapta, 22 de ani). Fără îndoială, cele mai mari şanse de a ajunge în Spania le are goal-keeper-ul transferat în sezonul trecut de la Corona Braşov.
În 2021, la Campionatul Mondial de handbal feminin vor participa, în premieră, 32 de echipe, împărţite în opt grupe de câte patru. Primele trei clasate din fiecare vor obţine biletele pentru Main Round. România a fost repartizată în Grupa C, în care le va înfrunta în ordine, pe Iran (vineri, 3 decembrie), Kazakhstan (duminică, 5 decembrie) şi Norvegia (luni, 7 decembrie). Tricolorele vor juca toate meciurile – atât din Grupa C, cât şi din Main Round, dacă se vor califica – la Castellon, o regiune în care trăiesc foarte mulţi români.
Lotul lărgit al României pentru turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin din Spania (1-19 decembrie 2021):
• Portari: Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea), Elena Şerban (Dunărea Brăila), Diana Ciucă (Rapid Bucureşti), Raluca Kelemen (HC Zalău), Paula Teodorescu (HC Zalău) • Pivoţi: Crina Pintea (Audi ETO Gyor), Lorena Ostase (CSM Slatina), Alexandra Subţirică Iovănescu (SCM Gloria Buzău), Nicoleta Safta (Dunărea Brăila) • Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Ana Maria Tănasie (Minaur Baia Mare), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Ana Maria Iuganu Popa (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Cristina Florică (SCM Rm. Vâlcea) • Interi stânga: Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica), Bianca Tiron Harabagiu (SCM Gloria Buzău), Anca Polocoşer (Minaur Baia Mare), Sorina Tîrcă (Rapid Bucureşti), Alexandra Severin (Minaur Baia Mare) • Interi centru: Cristina Laslo (Minaur Baia Mare), Andreea Pricopi Rotaru (SCM Gloria Buzău), Andreea Popa (Minaur Baia Mare), Elena Dache (SCM Rm. Vâlcea), Mădălina Zamfirescu (SCM Gloria Buzău), Ana Maria Apipie Ţicu (SCM Craiova) • Interi dreapta: Alina Ilie (SCM Gloria Buzău), Daria Bucur (SCM Rm. Vâlcea), Alicia Gogîrlă (CSM Bucureşti), Ana Maria Drăguţ Savu (SCM Gloria Buzău) • Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Alexandra Badea (Rapid Bucureşti), Oana Borş (Minaur Baia Mare), Laura Chiper Moisă (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Andra Moroianu (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud)
Pe lângă Nathalie Hagman (care a semnat cu Audi ETO Gyor), Alicia Toublanc, Daniela de Jong (care vor juca la...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe