Din această lună, alte 4 noi parcometre au fost montate în zonele de parcare cu plată din municipiu: pe strada General Praporgescu – la intersecţia cu strada Profesor Constantin Gibescu (FOTO – sus), pe strada Emil Avramescu – în parcarea „Poiana” de lângă Piaţa Centrală (FOTO – jos),pe strada Maior V. Popescu – vizavi de Gara CFR şi pe strada George Coşbuc – în zona Autogării „1 Mai”.
Parcometrele sunt alimentate cu energie solară captată prin intermediul unui panou fotovoltaic şi acceptă ca mijloace de plată cardul bancar (inclusiv în variantă contactless sau prin aplicaţii dedicate pe telefoanele mobile), dar şi monedele, facilitând astfel achitarea parcării şi pentru persoanele mai puţin familiarizate cu aplicaţia TPark sau cu plata prin sms. La acest moment, numărul parcometrelor din municipiu a ajuns la 17, administraţia municipală intenţionând continuarea achiziţionării şi montării unor astfel de echipamente.
Informaţiile au fost furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Ca urmare a intensificării procedurii de actualizare a bazelor de date, Direcția Economico-Financiară din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea va...
Săptămâna trecută, mai precis vineri, 20 decembrie, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că a semnat contractul de...
În prima jumătate a acestei luni, Constantin Rădulescu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de construire a noului bloc operator...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe