Pe 27 iunie, SCM Rm. Vâlcea îşi va cunoaşte adversarele din Liga Campionilor
După şase ani de la dispariţia legendarei echipe Oltchim, Vâlcea şi-a adjudecat un nou titlu naţional. SCM, noua echipă din Sala Traian, va evolua astfel din toamnă în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor. Elevele lui Florentin Pera îşi vor afla viitoarele adversare din cea mai puternică întrecere inter-cluburi de pe continent pe 27 iunie, când va avea loc tragerea la sorţi a grupelor, la sediul EHF, de la Viena. „Peste doar 10 zile ne vom afla adversarii din Champions League şi sperăm să avem noroc, deşi, la acest nivel, nu mai poate fi vorba de aşa ceva, atâta timp cât toate echipele sunt oricum foarte puternice”, a subliniat antrenorul principal de la SCM Rm. Vâlcea, Florentin Pera.
Aşa cum se cunoaşte, după faza iniţială a Ligii Campionilor (alcătuită din 4 grupe de câte patru echipe fiecare), primele trei clasate vor evolua mai departe în grupele principale, iar codaşele vor merge în grupele Cupei EHF. Aşadar, indiferent în ce situaţie, SCM va mai avea asigurate încă 6 meciuri ulterior în Europa, în Liga Campionilor sau în Cupa EHF. „Avem totuşi nevoie de şansă la tragerea la sorţi din 27 iunie, pentru a avea cel puţin un adversar mai accesibil, în vederea calificării în grupele principale. Din acele grupe de 4 echipe, primele trei se vor califica în grupele principale, iar a patra va merge în grupele EHF. În orice situaţie, aşadar, SCM Rm. Vâlcea va avea continuitate în Europa. Dacă vom trece de grupele Ligii Campionilor, vom ajunge în grupele principale, unde sunt grupe de câte şase echipe. Iar dacă – Doamne, fereşte! – vom termina pe 4 şi nu vom depăşi grupele Ligii Campionilor, vom merge direct în grupele Cupei EHF”, a explicat Pera.
Sursă foto: Dan Lixandru (Facebook – SCM Rm. Valcea)