Pe la Minerul Berbeşti, au trecut unii dintre cei mai mari fotbalişti ai Vâlcii. „Pe-atunci, se juca fotbal. Erau orgolii uriaşe, care se lăsau urât, mai ales între echipele miniere!”

Episodul 2 al campaniei „Fotbal de la A(lunu) la Z(ătreni)!” se referă la echipa Minerul Berbeşti, care a făcut istorie spre sfârşitul anilor ’80, când a venit antrenor Laurenţiu Coca. De atunci, gruparea minerească a început, pas cu pas, să fie un brand la nivel judeţean. Despre primii ani de activitate ne-au vorbit Petrişor Grigore şi Vasile Ilinca, doi dintre cei mai importanţi jucători ai clubului. „Odată cu Laurenţiu Coca, au venit la echipă, pe parcurs, şi jucători buni, precum Mircea Cârceag, Ion Lazăr, Dima, Mangu, Ungureanu, Purdă, Surdoiu, Augustin Amati, Carabageac şi nu numai. Ce să vă spun… Pe-atunci, fotbalul nu era deloc recomandat domnişoarelor… Aveam lupte dure, la Ţicleni, Mătăsari, în Valea Jiului. Se lăsa destul de des cu bătaie. Printre cei care au furat-o au fost Amati, Giani Golescu şi chiar eu – pentru că mai obişnuiam să cotonogesc şi, pentru asta, eram urcat pe garduri în deplasare. Un adversar mă ţinuse minte de la meciul precedent şi m-a aşteptat cu dragoste la jocul de la el de acasă. Doar că tricoul cu care jucasem în meciul tur îl luase Giani Golescu… Cine a furat-o, atunci? Vă daţi singuri seama că Giani… Am scăpat ca prin urechile acului”, îşi aminteşte Petrişor Grigore.

„Băăă, voi sunteţi ăia de ne-aţi trimis în gard pe stadionul vostru, de am fost scoşi de acolo doar cu aparatul de sudură! Acum, o să plătiţi pentru asta!”

„Am avut odată meci la Stoina şi voiam să aranjăm lucrurile, să câştigăm neapărat. Bineînţeles, când ne-au văzut adversarii, ne-au zis din start: «Băăă, voi sunteţi ăia de ne-aţi trimis în gard pe stadionul vostru, de am fost scoşi de acolo doar cu aparatul de sudură! Acum, o să plătiţi pentru asta!». Îmi aduc aminte de un alt episod: jucam cu Ţicleni şi era un fotbalist, Macara – parcă-i ziceau. I-am făcut dublă fractură… Imediat după joc, vine la mine şi la fratele meu Şeful de Stat Major. «Bă, ce i-aţi făcut lui Macara?», ne-a întrebat. «Nu, noi, domne!» Ne-a tras pe mine şi pe fratele meu de mustăţi, de ne-au ajuns până la genunchi. Ne-a caftit rău de tot! Macara era chiar nepotul său… Fotbalul era foarte frumos odinioară… Aveam un grup la echipă, din ăia care se credeau mereu cei mai frumoşi şi mai arătoşi şi mai deştepţi din Univers. Se autointitulau Clubul Elvis, în frunte cu Laurenţiu Fier şi Relu Nica. «Bagabonţi» mari-mari! Era atmosferă plăcută. Eram o familie mare! Nu poţi uita nicicum acele momente, mai ales că erau bani frumoşi”, a mai adăugat Petrişor Grigore.

«Vreau să îi bag în cantonament pe jucători!» «Păi, unde să îi bagi, nea Mitică? Noi nu avem hotel aici!» „Atunci, Teleşpan a văzut un bloc abandonat, vai mama lui!”

Vasile Ilinca a fost un alt jucător de referinţă pentru Minerul Berbeşti, unde a ajuns în 1993, de la Cozia Călimăneşti. „Am promovat în Liga a III-a, unde am jucat până în 2002, perioadă în care au fost şi două retrogradări. Cea mai bună echipă a fost cea din sezonul 1997-1998, când am terminat turul pe primul loc. Am avut jucători de valoare, gen Relu Nica şi Carabageac. Se juca fotbal tare, nu ca acum”, a povestit şi Vasile Ilinca.
În schimb, Laurenţiu Fier, fost portar la Minerul Berbeşti, spune că fotbalul din zona aceea s-a dezvoltat odată cu venirea antrenorului Dumitru Teleşpan. „Îmi aduc şi acum aminte când acesta a zis conducerii: «Vreau să îi bag în cantonament pe jucători!» «Păi, unde să îi bagi, nea Mitică? Noi nu avem hotel aici!», a replicat conducerea. Atunci, Teleşpan a văzut un bloc abandonat, vai mama lui. Acolo, s-a băgat imediat energie electrică şi căldură, s-a zugrăvit şi am fost cazaţi cu toţii. Era bun manager nea Mitică, alături de directorul Băluţă – un om extraordinar, care au făcut şi terenul de fotbal, l-au amenajat frumos. A fost viaţă de neuitat la Berbeşti. Unul dintre cele mai frumoase momente a fost acela când am promovat în Liga a III-a, în urma barajului cu echipa Radiatoare Braşov. Am câştigat primul meci cu 2-0, iar, în retur, am făcut 0-0. Au venit să ne susţină în deplasare 10 autocare pline cu suporteri. Se juca fotbal, nu alta! Liga a III-a era cum e Liga a II-a în prezent de puternică! De departe, fraţii Grigore erau cei mai duri jucători ai noştri. Îmi aduc aminte că s-au accidentat singuri într-un meci. Au băgat alunecare împreună la un adversar, să-l deposedeze, dar ăla avea calitate şi a ridicat mingea pe lângă ei, aşa că au intrat precum căpcăunii, unul în altul. Când a venit Carabageac la echipă a zis: «Mitică (Teleşpan) dă-mi şi mie o minge să mă antrenez, că ăştia nu ştiu decât bufa-bufa… Nu am timp nici măcar să o ating o dată, că ăştia nu prea ştiu deloc cu mingea!» Au fost jucători buni la Berbeşti, gen Relu Nica, Purdă «Jiul» şi alţii”, a mărturisit şi Laurenţiu Fier.