miercuri, septembrie 16, 2026
Diverse

Pentru noul sezon, Cornelius Hudson are clauze dure în contractul cu CS Vâlcea 1924, în cazul consumului de substanțe interzise

382Vizualizari
Anunțul de vineri, 8 august, referitor la semnarea unui nou contract cu Cornelius Hudson a fost însoțit de un post-scriptum foarte important legat de viața extrasportivă a baschetbalistului american. Așa cum se cunoaște, spre finalul sezonului trecut, texanul a pus clubului de la poalele Capelei într-o lumină nefavorabilă, el fiind depistat pozitiv cu THC, o substanță interzisă provenită din cannabis, care induce senzația de „high”.
Potrivit Agenției Naționale Anti-Doping, concentrația din urina lui Cornelius Hudson a fost dublă față de pragul maxim admis de instanțele sportive, în speță, de 352 de nanograme/ml, limita fiind de 180 de nanograme/ml. Substanța ar fi ajuns în organismul celui mai prolific jucător de la CS Vâlcea 1924 pentru că americanul ar fi fumat marijuana sau s-ar fi aflat într-o încăpere în care s-a consumat acel drog.

Cornelius Hudson a fost suspendat o lună de ANAD

Odată cu prelungirea înțelegerii, s-a aflat și motivul absenței de pe teren a lui Cornelius Hudson în meciurile cu CSO Voluntari, din finala mică a Ligii Naționale. Din pricina depistării pozitive cu THC, americanul a fost suspendat pentru o lună de ANAD, sancțiune care a expirat între timp. În noul sezon, sportivului în vârstă de 31 de ani i s-au pus clauze foarte dure în contract, legate de consumul de substanțe interzise, așa cum au anunțat oficialii de la CS Vâlcea 1924, pe Facebook.
„În legătură cu episodul legat de suspendarea lui Cornelius Hudson pentru consum de cannabis, ANAD-ul a constatat ca nivelul de substanță găsit arătă că sportivul nu a consumat în timpul competiției, iar pedeapsa a fost redusă la o singură lună, lună care, de altfel, s-a și consumat. De asemenea, sportivul a acceptat ca noul contract să prevadă clauze extrem de dure în legătură cu consumul de orice tip de substanță, fie ele și recreaționale, fie ele și legale în țara din care provine”, au dezvăluit reprezentanții clubului din Sala Traian, pe rețeaua de socializare.