Zilele trecute, mai multe persoane cu suflet mare din Vâlcea s-au implicat pentru a ajuta persoanele nevoiaşe din Muereasca şi bătrânii din localitate aflaţi într-o situaţie dificilă. „Pe lângă cele 250 de cadouri oferite copiilor, pentru care am beneficiat de sponsorizări din partea Mânăstirii Frăsinei şi Farmaciei George, din localitate, i-am avut în vedere şi pe vârstnicii din Muereasca. Şi aceştia au primit pachete înainte de sărbători, cu sprijinul unor firme care nu au vrut să le facem publicitate. În localitate, avem mai mulţi bătrâni cu o situaţie dificilă, pe care îi monitorizăm permanent, iar reprezentanţii grupurilor de care am amintit s-au implicat pentru a le oferi alimente de Crăciun. În total, au fost ajutate 30 de persoane nevoiaşe din Muereasca”, a spus Ion Ungureanu.
Potrivit alesului PNL, şi administraţia locală a oferit sprijin bătrânilor aflaţi într-o situaţie dificilă. „Ţinând cont că a venit sezonul rece, am convenit ca şi Primăria Muereasca să ajute persoanele în vârstă care au probleme. Pe raza localităţii, sunt câţiva bătrâni care nu mai au aparţinători, iar acestora le-am dus câte o remorcă de lemne. A fost vorba de câte 2 metri cubi de lemne de fiecare persoană, deja tăiate şi sparte, numai bune să le bage în sobă, pentru a se încălzi pe timpul iernii. Am depus mari eforturi pentru a le asigura acest ajutor însemnat, în total fiind luaţi în calcul opt bătrâni”, a menţionat primarul localităţii Muereasca, liberalul Ion Ungureanu.
În luna iulie a anului trecut, Laurențiu Brănescu a semnat cu Ceahlăul Piatra Neamț, echipă care evoluează în Liga a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe