Petrecere de lux la ziua de naștere a lui „Țuțu”. „Prințul” Cristea, fotbaliști și antrenori – la megacheful din București!
Sâmbătă seara, Nicolae „Țuțu” Popa, finanțatorul echipei Chimia 1973 Rm. Vâlcea, și-a organizat o petrecere pe cinste, cu prilejul zilei sale de naștere. La evenimentul desfășurat în București, la Hotel One Tower, au participat inclusiv colegii de echipă, care s-au distrat până dimineața. Apoi, s-au întors la Rm. Vâlcea, deoarece aveau meci programat în Liga a IV-a, cu Oltul Ionești. Au reușit să se impună la limită, cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Cătălin Duminică, în minutul 30.
“Dedicăm această victorie prietenului nostru, Țuțu, care a împlinit 40 de ani. De ani buni, el este alături de noi, ne susține în tot ceea ce facem. Este sufletul echipei! În ceea ce privește meciul, e clar că am fost foarte obosiți. Jucătorii au venit de la chef, dar s-au descurcat bine. Important e că am luat 3 puncte”, a precizat Gabriel Glodeanu, oficialul echipei Chimia 1973 Rm. Vâlcea.