sâmbătă, iulie 12, 2025
Fotbal Diverse

Petrișor Grigore, fost fotbalist și angajat la Miniera Berbești: Încălzirea prin cărbune în mediul rural îți aduce economii de mii de lei pe iarnă

1.64KVizualizari
Petrișor Grigore a jucat fotbal ani buni la Minerul Berbești și alte cluburi puternice din Vâlcea, iar, mai apoi, s-a angajat, așa cum era procedura, la Exploatarea Minieră. El locuiește în Tomșani și își încălzește casa prin cărbune. De ce? Pentru că acest gen de combustibil are un dublu avantaj.
„E clar că au crescut mult costurile în ceea ce privește încălzirea caselor, mai ales din mediul rural, pe timp de iarnă. Dar Vâlcea stă pe un munte de cărbune. La Berbești și Alunu, avem conbustibil solid de calitate, în comparație cu Motru și Rovinari. De aceea, cumpăr mereu cărbune. Care sunt avantajele? Păi, în primul rând, financiare. Ca să încălzesc cele patru camere cu lemne, m-ar costa vreo 6000 lei pe iarnă. Cu cărbune, mă duce undeva la 2400 de lei. Pentru un pensionar cu venituri mici, cărbunele este aur curat și îl ajută să supraviețuiască. Și nu e deloc adevărat că se strică centrala. În plus, dacă alimentezi o dată centrala cu cărbune, ai căldură toată noaptea, indiferent de gerul de afară. Pe lemne, te mai trezești o dată noaptea să bagi. Puterea calorică este diferită. E păcat că, vorba aceea, cade cărbunele pe noi, dar nu știm să-l valorificăm. Plus că, dacă ve cumpăra cărbune, asiguri sute de locuri de muncă altor oameni și îți reduci și tu cheltuielile. Ar trebui să fim mai inteligenți, mai ales în momente de criză precum sunt acestea”, a explicat Petrișor Grigore.