Petrișor Grigore (Progresul Măldăreşti): Un observator de fotbal trebuie să fi și practicat acest sport. Pe 80 la sută dintre ei, nu i-am văzut însă niciodată pe teren!
Petrișor Grigore este de peste 40 de ani în fotbal, perioadă în care a fost jucător și, mai apoi, antrenor. El a precizat că, mai nou – probabil din lipsă de efectiv – au apărut tot mai mulți observatori pe care însă nu i-a văzut niciodată jucând fotbal sau nici măcar nu a auzit nimic despre ei.
„Cea mai mare calitate a unui observator este aceea de a avea experiență în domeniu. Cum poți judeca o fază, dacă tu nu ai jucat fotbal niciodată?! Nu am nimic cu nimeni, să nu se înțeleagă greșit. Doar că, la ora actuală, 80 la sută dintre observatori sunt necunoscuți. Nu doar de mine! Au apărut mulţi oameni care nu au fost în fenomen… Sincer, nu mi se pare deloc corect asta! Nu spun că ei nu sunt bine intenționați, dar viziunea asupra unui joc vine de pe urma experienței acumulate. Mi-aș dori să văd oameni vechi de fotbal ca observatori. Și avem destui! Poate că AJF trebuie să facă ceva în acest sens, adică, să-i convingă pe seniorii cu experiență că e nevoie de ei în fotbal”, a declarat Petrișor Grigore, antrenor la Progresul Măldărești.
Deşi trebuiau să înceapă pe 24-25 august, startul Ligilor a IV-a şi a V-a a fost amânat cu o săptămână....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe