Primarul Andrei Nicolae a anunțat că, până la începerea noului an de învățământ, va aduce câteva îmbunătățiri la școala din centrul localității Tomșani. O altă lucrare se va derula pe drumul Mirești, care leagă Folești de Jos cu Oteșani. În zona respectivă, se va interveni cu utilaje în patru puncte, unde traficul rutier este greu, din cauza unor alunecări de teren.
„Lucrarea pe acest tronson este foarte amplă și costisitoare, de aceea, încercăm să identificăm programe de finanțare, pentru a-l repara în întregime. Avem multe probleme pe drumuri şi ne zbatem să facem rost de fondurile necesare. Vom organiza, vara aceasta, și câteva piese de teatru pentru copii, la căminul cultural din Folești de Sus. Vrem să le oferim copiilor cât mai multe evenimente culturale și să-i premiem de fiecare dată când obțin rezultate bune la școală”, a anunțat primarul PNL din Tomșani, Andrei Nicolae.
Primăria Municipiului a pregătit pentru micuții din Râmnic 12.000 de pachete cu daruri a căror distribuire a început din ajunul...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe