luni, februarie 17, 2025
Diverse

PLUS Vâlcea a suspendat acțiunile cu obiectiv de capitalizare a imaginii politice și se va concentra pe acțiuni umanitare pentru cetățeni

859Vizualizari
La câteva zile după ce preşedintele Dacian Cioloş a anunţat că PLUS a intrat într-o perioadă de armistiţiu politic, echipa Filialei Vâlcea a acestei formaţiuni a decis, de asemenea, să suspende acțiunile cu obiectiv de capitalizare a imaginii politice și să se concentreze pe acțiuni umanitare pentru cetățeni! În acest sens, Biroul Filialei Judeţene PLUS Vâlcea dat publicităţii şi un comunicat de presă, pe care îl redăm în continuare.
„Trăim vremuri pline de incertitudine și ne confruntăm cu o situație care a generat, în afară de riscul asupra sănătății, nenumărate alte situații conexe ce afectează toate categoriile sociale și profesionale. Aceste situații necesită măsuri urgente, o implicare intensă a autorităților, resurse financiare și umane substanțiale.
Echipa Filialei PLUS Vâlcea a decis ca, până ce vor fi depăşite aceste momente critice, să suspende acțiunile cu obiectiv de capitalizare a imaginii politice și să se concentreze pe acțiuni pentru cetățeni, sens în care ne-am oferit sprijinul autorităților publice locale – Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Primăria Orașului Băile Govora, Primaria Municipiului Drăgășani, Consiliul Judeţean Vâlcea, Instituţia Prefectului – Judeţul Vâlcea.
Știm că aceste zile sunt foarte agitate și timpul este limitat, de aceea ne-am dorit ca autoritățile să ne contacteze pentru a maximiza, împreună, efectul acțiunilor de ajutor.
Vrem și putem ajuta, colegii noștri sunt implicați în acțiuni de voluntariat și de identificare a unor solutii pentru a acoperi necesarul de aparatura medicală si echipamente de protecție, am constituit deja un grup de lucru și lucrăm la măsuri și proiecte pe care le putem implementa pentru a veni în ajutorul vecinilor noștri și al autorităților locale.
În aceste momente, dorința de a ajuta comunitatea, solidaritatea și implicarea tuturor vor face diferența, diferență ce se va traduce în vieți salvate și capacitatea de a ne reveni mai repede din punct de vedere economic. Haideți alături de noi! Împreună suntem mai puternici! Totul va fi bine!”.