Paul Ciolac, unul dintre cei mai activi membri ai filialei PLUS Vâlcea, cu numeroase acțiuni umanitare întreprinse de-a lungul anilor, printre care se numără și o amplă campanie de donare de sânge, a luat decizia de se retrage din partid. Motivul, potrivit anunțului său făcut pe Facebook, ar fi tocmai lipsa unei bune și democratice organizări, în condițiile în care conducerea obișnuiește să ia decizii „numai la cafea”, nu prin consultări cu membrii organizației. Potrivit afirmațiilor sale, asta nu deosebește cu nimic PLUS Vâlcea de celelalte partide care au condus România în ultimii 30 de ani.
Chiar și așa, el a anunțat că va rămâne un susținător al alianței USR PLUS Vâlcea, în condițiile în care a depus suflet pentru a schimba în bine viața vâlcenilor. „Sufletul meu rămâne alături de colegii minunați pe care i-am găsit aici. Nu am vrut să fiu părtaș la „micul PSD Vâlcea”. Nu poți duce o bătălie cu oameni care nu vor să asculte sfaturi, idei noi. Din păcate! Tinerii, care de 30 de ani vor o schimbare, trebuie să știe că puterea e în mâinile lor, nu a celor care conduc… Trebuie să ia atitudine de fiecare dată când simt că ceva nu e OK”, a transmis, pe scurt, Paul Ciolac.
COMUNICAT DE PRESĂ Dintotdeauna, poporul român s-a bizuit pe ostași, pe brațul înarmat al țării. Astăzi, Partidul Social Democrat le...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe