PNL Vâlcea: Congresul PNL a decis, în mod democratic și legitim, că viziunea premierului Florin Cîțu, pentru partid și pentru România, este cea mai bună
În zilele de 25 și 26 septembrie au loc, la București, Congresul și Consiliul Național ale Partidului Național Liberal. Cei aproape 5.000 de delegați au fost chemați să stabilească programul de acțiune al Partidului Național Liberal pentru următorii ani, precum și conducerea acestuia.
În acord cu Statutul PNL, Congresul finalizează o acțiune desfășurată pe mai multe luni, în care, în partid, s-au discutat și analizat la toate nivelele principalele propuneri menite a ghida acțiunea membrilor Partidului Național Liberal, în special a acelora angrenați în administrația locală și centrală, în legislativ și, nu în ultimul rând, în guvern. Membrii partidului nostru au discutat moțiunile formulate de candidații la președinție, Florin Cîțu și Ludovic Orban, exprimându-și preferința pentru una sau alta. Este important să observăm că liberalii și-au ales președintele în baza efortului acestuia de a contura viitorul partidului și al României în următorii ani.
În prima zi a congresului au fost prezentate cele două moțiuni și s-au exprimat puncte de vedere în legătură cu acestea. Ca expresie a democrației de partid, toate punctele de vedere au putut fi exprimate, analizate și evaluate. Conștienți de răspunderea care le revin în guvernarea României, delegații liberali au votat în mare majoritate, moțiunea „România liberală” a candidatului Florin Cîțu care a devenit, astfel, noul președinte al Partidului Național Liberal.
Legitimat de votul democratic de către delegații de la Congres și bucurându-se de sprijinul președintelui Klaus Iohannis, premierul României și noul președinte al PNL a promis că va întări unitatea Partidului și acțiunile acestuia pentru dezvoltarea României și creșterea bunăstării cetățenilor. Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, l-a felicitat pe învingător, întărind astfel mesajul de unitate al Partidului.
Congresul a arătat că ambele moțiuni au avut merite – confirmând astfel opțiunea organizației noastre județene de a le sprijini pe amândouă – dar a decis în mod democratic și legitim că viziunea premierului Florin Cîțu, pentru partid și pentru România, este cea mai bună. Această validare ne bucură ca români și ca liberali. Privim cu încredere și speranță viitorul Partidului Național Liberal și al României sub conducerea noului președinte liberal, Florin Cîțu. Felicitări, domnule Președinte! Felicitări, domnule Premier!
În zilele 19 și 27 noiembrie 2024, au fost publicate o serie de articole în presă, în care deputatul Cristian...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe