Handbal

Portăriţa Diana Ciucă (SCM Rm. Vâlcea): „Suntem în continuare foarte concentrate să ne menţinem pe podium în Liga Florilor!”

1.03KVizualizari
Portăriţa Diana Ciucă a făcut un meci bun şi cu CSM Galaţi, dând siguranţă apărării prin cele câteva intervenţii pe care le-a avut. La final, handbalista în vârstă de 20 de ani a spus că SCM Rm. Vâlcea se află pe drumul bun pentru a obţine şi alte rezultate pozitive.
„Ar fi multe de spus despre meciul cu Galaţi, dar în final ne bucurăm că a fost o victorie. A fost mai greu la început, până ce ne-am trezit şi am intrat în ritmul obişnuit. Din păcate, aşa a stat situaţia. Dar, ne vom pregăti în continuare asiduu, iar lucrurile vor merge mult mai bine. Ne-am antrenat exemplar pentru acest meci, ne-am dorit să înscriem la fiecare fază şi, dacă se poate, să apărăm fiecare minge, să blocăm fiecare atac. Atât s-a putut, aşa a fost să fie! Suntem în continuare foarte concentrate să ne menţinem pe podium în Liga Florilor”, a spus Diana Ciucă, după meciul cu CSM Galaţi.
Săptămâna aceasta, imediat după etapa Ligii Florilor din 23-24 februarie, Diana Ciucă şi alte două jucătoare de la SCM Rm. Vâlcea (în speţă, portăriţa Daciana Hosu şi extrema stânga Cristina Florică) au efectuat un stagiu centralizat de pregătire alături de celelalte tricolore din naţionala de handbal feminin a României. Cantonamentul s-a desfăşurat în Capitală, în perioada 24-27 februarie, iar, în absenţa antrenorului principal Adrian Vasile (aflat în izolare, după ce a fost depistat pozitiv la testele de Covid-19), handbalistele au fost supervizate de secundul norvegian al primei reprezentative, Bent Dahl.