Portăriţa Isabell Roch (născută pe 26 iulie 1990) s-a întors la Vâlcea, ca urmare a faptului că SCM nu va mai putea conta câteva luni pe Raluca Kelemen. Cum se cunoaşte, goal-keeper-ul în vârstă de 25 de ani a suferit o accidentare gravă în timpul meciului cu HC Zalău, disputat pe 23 septembrie, aşa că a fost operată de urgenţă la genunchiul stâng, iar din acest motiv va sta pe tuşă o jumătate de sezon.
Săptămâna trecută, după primul antrenament efectuat alături de noile (şi vechile colege de la SCM), portăriţa germană a acordat câteva declaraţii pentru pagina de Facebook a clubului vâlcean. „Da, m-am întors! Sunt foarte fericită că am revenit şi vreau să ajut! Cât am fost în Germania, am urmărit îndeaproape echipa, în perioada de pregătire, deci sunt la curent cu totul. În privinţa condiţiei mele fizice, pot să spun că am alergat foarte mult acasă, dar am făcut mai puţin handbal. Însă, îmi va fi uşor să mă readaptez, am simţit asta încă de la primul antrenament, a fost bine, ceea ce este foarte important. Mă bucur să fiu din nou alături de fete, sunt extrem de motivate, îmi place mult ce am văzut la pregătire”, a spus Isabell Roch, ale cărei ultime cuvinte, la finele sezonului trecut, când s-a despărţit de Vâlcea, au prevestit oarecum o întoarcere în Sala Traian: „Nu se ştie niciodată când revin!”.
După un an de pauză, SCM Rm. Vâlcea s-a calificat din nou în grupele Ligii Europene, chiar la revenirea în...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe