Frații Cătălin și Adrian Ancuța (AS Buneşti) au făcut un supermeci, duminica aceasta, pe teren propriu, contra celor de la Minerul Berbești, cu prilejul optimilor de finală ale Cupei României. Echipa din comuna administrată de primarul Viorel Radi a reușit să se impună la loviturile de departajare, după ce 90 de minute s-a jucat într-un ritm extrem de intens, de la o poartă la alta.
La 0-0, portarul Cătălin Ancuța a apărat un penalti, iar apoi „ortacii” lui Laurențiu Gherghe au deschis scorul. Adrian Ancuța, fratele goal-keeper-ului de la AS Bunești, a marcat o dublă și a întors rezultatul pentru echipa sa (2-1). În minutul 95, Minerul Berbeşti a egalat dintr-o lovitură de la 11 metri (2-2). Prin urmare, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare, iar AS Bunești s-a impus cu scorul de 4-3, Cătălin Ancuța reușind să apere încă o lovitură de la 11 metri.
„Am avut o primă repriză foarte bună, după care am picat fizic în cea de-a doua. Am reușit însă să ne calificăm în sferturile Cupei României, iar asta contează cel mai mult! Așteptăm cu nerăbdare următorul adversar”, a declarat Adrian Ancuța, antrenor-jucător la AS Bunești.
În urmă cu o săptămână, conducerea clubului Minerul Berbești a postat un mesaj pe Facebook prin care a anunțat că...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe