vineri, decembrie 1, 2023
Fotbal Diverse

Portarul Robert Popa (FC „U” Craiova 1948), convocat la naţionala României pentru turneul U20 Elite League

266Vizualizari
În următoarea perioadă, selecţionata Under 20 a României, antrenată din această vară de Costin Curelea (fostul secund al lui Dan Petrescu la CFR Cluj) va disputa două meciuri importante de pregătire. Pe 7 septembrie, de la ora 17.45, tinerii tricolori vor înfrunta Cehia, la Târgovişte, iar pe 12 septembrie, de la 19.30, vor da piept cu Portugalia, în deplasare, la Santarem. Potrivit FRF.ro, cele două partide fac parte din turneul U20 Elite League, competiţie la care naţionala României participă pentru al treilea sezon consecutiv.
Printre cei 23 de jucători convocaţi de Costin Curelea pentru această acţiune se numără şi portarul Robert Popa (născut pe 5 martie 2003). În acest sezon, el şi-a recâştigat postul de titular la FC „U” Craiova 1948, iar în condiţiile în care e cel mai experimentat dintre cei trei goal-keeperi convocaţi, vâlceanul va fi titular incontestabil între buturile naţionalei României Under 20.
Sursă foto: frf.ro

Lotul naţionalei Under 20 a României pentru meciurile cu Cehia şi Portugalia:

• Portari: Robert Popa (FC „U” Craiova 1948), Ștefan Lefter (Corvinul Hunedoara), David Dincă (CSM Slatina)
• Fundaşi: Sergiu Pîrvulescu (Gloria Buzău), Tony Strata (Ajaccio FC / Franța), Gabriel Dănuleasă (Farul Constanța), Sergiu Rimovecz (CSM Reșița), Dorin Pop (Corvinul Hunedoara), Alexandru Șuteu (Unirea Dej), Robert Sălceanu (Gloria Buzău), Ștefan Duțu (CS Afumați)
• Mijalocaşi: Aurelian Ciuciulete (Unirea Dej), Tudor Lucaci (CFR Cluj), Cristian Mihai (UTA Arad), Szabolcs Szilagyi (Vasas Budapesta / Ungaria), Eduard Radaslavescu (FCSB), Alin Boțogan (Chindia Târgoviște), Andres Șfait (Salernitana / Italia), Alexandru Musi (Petrolul Ploieşti), Doru Andrei (FC Voluntari), Ștefan Bodișteanu (Oțelul Galați)
• Atacanţi: Atanas Trică (CS „U” Craiova), Ionuț Cojocaru (Petrolul Ploieşti)