Premieră în baschetul românesc! Campioana din ultimii 5 ani nu mai joacă în sezonul regular, ci va începe direct din play-off! Vezi cele două competiții în care va participa „U” BT Cluj-Napoca!
Așa cum se cunoaște, în premieră, sezonul 2025-2026 al Ligii Naționale de baschet masculin a început fără una dintre echipe, în speță, chiar fără campioana en-titre din ultimii cinci ani, „U” BT Cluj-Napoca. Gruparea din Ardeal a beneficiat de un favor din partea conducerii FR Baschet și va juca direct în play-off, astfel că, teoretic, va putea să-și adjudece un nou titlu național după doar… nouă meciuri (câte trei în sferturi, semifinale și finală, dacă le va câștiga pe toate fără să piardă deloc, cu 3-0). Potrivit deciziei luate de forul condus de Carmen Tocală, „U” BT Cluj-Napoca va începe play-off-ul de pe primul loc, dar nu va avea avantajul terenului propriu în niciunul dintre tururi.
Printre adversarele din ABA League se numără și o formație din… Dubai
Până atunci, baschetbaliștii antrenați de Mihai Silvășan participă în două competiții europene, în speță, în ABA League și BKT EuroCup, care se desfășoară începând din această lună. În prima dintre cele două întreceri, s-au înscris 18 echipe, care au împărțite în două grupe de câte nouă. În prima fază, acestea se vor înfrunta în sistemul fiecare cu fiecare, iar apoi primele patru clasate din cele două grupe se vor califica în sferturi.
„U” BT Cluj-Napoca face parte din Grupa A din ABA League, unde se va duela cu Borac Cacak, FMP Soccerbet Belgrad, Partizan Belgrad (toate trei din Serbia), Igokea Aleksandrovac (Bosnia Herțegovina), SC Derby Podgorica (Muntenegru), Krka Novo Mesto (din Slovenia) și… Dubai Basketball (din Emiratele Arabe Unite). În schimb, în Grupa B au fost repartizate Crvena Zvezda Belgrad, Spartak Subotica, Mega Basket Belgrad (toate trei din Serbia), Cedevita Olimpija Ljubljana, Ilirija Ljubljana (ambele din Slovenia), Bosna BH Telecom Sarajevo (Bosnia Herțegovina), Buducnost Podgorica (Muntenegru), Zadar (Croația) și BC Vienna (Austria).
În BKT EuroCup, „U” BT Cluj-Napoca va întâlni echipe din nouă țări
Gruparea din Ardeal va avea un calendar încărcat și în BKT EuroCup, o competiție care va aduna la start 20 de echipe, împărțite de asemenea în două grupe, dar de câte 10. Spre deosebire de ABA League, în această întrecere primele șase clasate din fiecare grupă vor obține dreptul de a evolua mai departe, în faza eliminatorie. Echipele de pe locurile 1-2 vor juca direct în sferturi, iar cele de pe pozițiile 3-6 se vor înfrunta mai întâi într-un play-off, în sistem încrucișat (3-6 și 4-5), învingătoarele urmând a avansa apoi în Top 8.
În Grupa I din BKT EuroCup, „U” BT Cluj-Napoca le va întâlni pe Aris Salonic (Grecia), Bahcesehir College Istanbul (Turcia), BAXI Manresa (Spania), Cedevita Olimpija Ljubljana (Slovenia), Hapoel Ierusalim (Israel), Neptunas Klaipeda (Lituania), Slask Wroclaw (Polonia), Umana Reyer Venezia (Italia) și Veolia Towers Hamburg (Germania). Din cealaltă grupă fac parte Besiktas Istanbul, Turk Telekom Ankara (ambele din Turcia), NINERS Chemnitz, Ratiopharm Ulm (ambele din Germania), Buducnost Podgorica (Muntenegru), Cosea JL Bourg-en-Bresse (Franța), Dolomiti Energia Trento (Italia), Lietkabelis Panevezys (Lituania), London Lions (Anglia) și Panionios Atena (Grecia).
Aflată pe val, după cele patru victorii consecutive obținute după plecarea antrenorului spaniol Arturo Alvarez și instalarea ca principal a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe