Fotbal Județean

Premieră în România! AJF Suceava a închis sezonul 2019-2020! „E cea mai bună decizie în momentul de față pentru tot ceea ce înseamnă sport!”

209Vizualizari

Siretul Dolhasca, lidera actuală a Ligii a IV-a din Suceava, va reprezenta judeţul la barajul pentru Liga a III-a

Pandemia de coronavirus a pus pauză (pe termen nedeterminat!) tuturor sporturilor la nivel mondial. Deşi mulţi speră că toate competiţiile se vor relua în luna iunie, sfârşitul perioadei de vacanţă forţată încă nu se întrevede, în condiţiile în care numărul oamenilor infectaţi cu Covid-19 creşte de la zi la zi, la fel ca şi cel al morţilor. În România, cel mai afectat judeţ este Suceava, unde, până vineri, 16 aprilie, la ora 13.00, s-au înregistrat 1924 de cazuri de virus chinezesc şi 86 de decese.

Ciprian Anton, preşedinte AJF Suceava: „Mai devreme sau mai târziu, cred că așa se va întâmpla peste tot!”

Având în vedere situaţia gravă existentă la nivel judeţean, preşedintele AJF Suceava, Ciprian Anton (FOTO), a decis să suspende toate competiţiile şi să închidă oficial sezonul 2019-2020. În presa din Suceava, acesta a declarat că echipelor le-ar fi imposibil să joace într-un ritm infernal, toată vara, mai ales că jucătorii mai şi lucrează în paralel. „E cea mai bună decizie în momentul de față pentru tot ceea ce înseamnă sport. Am fost sunat de mai mulți colegi și, mai devreme sau mai târziu, cred că așa se va întâmpla peste tot. Datele de finalizare a compețiilor nu vor putea fi respectate. La Suceava, mai avem 11 etape de disputat, care sunt imposibil de încheiat într-o lună și jumătate. Iar asta şi pentru că multe persoane ce activează la nivel amator au alte meserii de bază. Sunt fotbalişti amatori care au servicii, aşa că nu îi putem forţa să joace etape intermediare, în timpul săptămânii. De regulă, din cauza condiţiilor meteorologice, turul campionatului se termină la începutul lunii noiembrie, iar returul începe în martie. Ne-ar fi dificil să comprimăm etapele şi să începem repede noul sezon. Şi financiar e cam imposibil să mai continuăm campionatul actual, nu mai putem cere bani în momentul acesta, pentru că echipele din fotbalul amator nici nu prea dispun de sume mari”, a afirmat Ciprian Anton, pentru Gazeta SV, singurul site de sport din judeţul Suceava. „În Liga a V-a, dar şi în întrecerile juvenile, nici nu am apucat să jucăm vreo etapă în 2020. La nivel de copii şi juniori, toate echipele vor intra în posesia unor medalii și diplome, iar sezonul următor va începe atunci când ne vor da voie autoritățile”, a mai adăugat preşedintele AJF Suceava.

Conducerea AJF Suceava ia în calcul ca măcar faza judeţeană a Cupei României să se încheie pe teren

Practic, aşa cum au remarcat şi jurnaliştii din nordul ţării, AJF Suceava a devenit, astfel, primul for fotbalistic din România care a suspendat competiţiile din sezonul 2019-2020, fiind foarte probabil ca, în curând, şi în alte judeţe să se întâmple la fel. Ciprian Anton a mai afirmat însă că încă nu s-a luat o decizie şi în ceea ce priveşte faza judeţeană a Cupei României, unde există posibilitatea ca aceasta să se încheie totuşi pe teren, deoarece mai sunt puţine meciuri de disputat.
Ca urmare a anunţului dat publicităţii de conducerea AJF Suceava, lideră actuală a Ligii a IV-a, Siretul Dolhasca, a fost declarată campioană şi va reprezenta județul la eventualul baraj de promovare în Liga a III-a, când ar trebui s-o înfrunte pe câştigătoarea titlului din Botoşani.
Sursă foto: frf.ro