Prima finală a campionatului, Vâlcea – Bucureşti, „prefaţată” de un „avertisment” pentru arbitri: cine greşeşte împotriva echipei din Capitală, plăteşte!
Derbiul din acest week-end, dintre SCM Rm. Vâlcea şi CSM Bucureşti, a fost „prefaţat”, săptămâna trecută, de o suspendare drastică a arbitrilor Paul Iacob (Braşov) şi Silviu Savu (Galaţi). Aceştia au condus meciul pe care CSM Bucureşti l-a pierdut în runda inaugurală a sezonului, la HC Zalău (24-25).
După ce a urmărit înregistrarea a 15 faze litigioase trimise de oficialii echipei din Capitală, Comisia de Disciplină din cadrul FRH a considerat că a fost vorba de „viciere de rezultat” şi i-a suspendat pe cei doi pe o perioadă de 10 etape. În plus, şi observatorul Bogdan Anton (din Iaşi) s-a ales cu o „vacanţă” de 6 etape, pentru că „a întocmit incomplet sau cu date eronate raportul de observare”. Aşadar, „avertismentul” este clar pentru arbitri: de-acum încolo, cine greşeşte împotriva CSM-ului, plăteşte!
Derbiul SCM Bucureşti – CSM Bucureşti, care va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 15.30, în Sala Traian, va fi condus de brigada de arbitri Robert Harabagiu – Silviu Stănescu, din Moreni (judeţul Dâmboviţa) – FOTO. Observatorul meciului va fi argeşeanul Gheorghe Bejinariu.
Sursă foto: dbonline.ro