OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Administrație

Primăria Grădiştea a primit 300 de mii de lei de la Guvern şi va încheia anul 2019 fără datorii

1.17KVizualizari

La Grădiştea, peste 300 de copii au primit cadouri din partea conducerii administraţiei publice locale, cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Potrivit primarului Ilie Boiangiu, pentru această acţiune, care a intrat deja în tradiţia comunei, a fost alocată suma de 8000 de lei. Astfel, fiecare pacheţel cu produse (care va conţine fructe, dulciuri şi răcoritoare) a avut o valoare de circa 25 de lei. Alesul PNL a mai anunţat că elevii (atât preşcolarii, cât şi cei din clasele I-VIII) au primit cadourile săptămâna trecută, care a fost ultima de şcoală din 2019. Din pricina problemelor financiare cu care se confruntă primăria, Ilie Boiangiu nu a putut să acorde câte un ajutor şi persoanelor nevoiaşe, aşa cum şi-ar fi dorit.
În altă ordine de idei, primarul comunei Grădiştea a precizat că a aşteptat cu nerăbdare rectificarea bugetară anunţată de Ludovic Orban pentru luna aceasta. Liberalul spera să primească bani pentru echilibrarea bugetului local, astfel încât să termine anul 2019 fără datorii. Iar până la urmă acest lucru s-a întâmplat, Grădiştea figurând pe lista localităţilor care au obţinut bani de la Guvern cu 309 mii de lei. „În al douăsprezecelea ceas, speram că ne vor veni şi nouă banii de care aveam mare nevoie. Ca să încheiem anul 2019 pe zero, ne trebuiau cam 300 de mii de lei, pe care i-am primit până la urmă. În această sumă, au fost incluse atât facturile restante pentru investiţiile pe care le-am realizat, cât şi banii necesari pentru echilibrarea bugetului local. Pe de altă parte, Guvernul a compensat şi suma pe care am alocat-o din bugetul local pentru plata drepturilor către persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora. Chiar şi dacă bugetul pentru acest segment a fost foarte redus, am reuşit să fim la zi cu salariile persoanelor nevoiaşe, le-am achitat mereu în timpul anului. Am renunţat la alte cheltuieli pentru a plăti banii cu prioritate persoanelor cu dizabilităţi”, a făcut cunoscut primarul PNL din Grădiştea, Ilie Boiangiu.