În 2020, fostul primar din Perişani, Ion Sandu, a depus o documentaţie la CNI pentru a face un centru medical modern în localitate. Proiectul a fost declarat eligibil şi a avansat imediat în lista-sinteză, dar ulterior lucrurile s-au blocat, deoarece Guvernul nu a aprobat finanţarea nici până în prezent. Potrivit devizului iniţial, valoarea totală a investiţiei ar fi de aproape 6 milioane de lei. Pe lângă cabinetele de medicină generală şi stomatologie, centrul medical va mai dispune de saloane de tratament şi recuperare, laborator de analize şi farmacie.
Dumitru-Sorin Leonte (FOTO), viceprimarul cu atribuţii de primar din Perişani, se zbate acum să obţină fondurile necesare pentru a realiza acest obiectiv extrem de de important pentru comunitatea locală. „În vară, am fost la Bucureşti, la CNI, pentru a şti în ce stadiu se află proiectul de construire a centrului medical. Mi s-a transmis că documentaţia e în lucru şi că trebuie să mai aşteptăm câteva luni până ce vom primi finanţare. Am solicitat oficial şi o adresă scrisă referitoare la acest aspect. Construirea centrului medical ar reprezenta cu adevărat o investiţie frumoasă pentru locuitorii din Perişani”, a declarat Dumitru-Sorin Leonte.
Conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea continuă programul de audiențe, potrivit unui anunț postat pe pagina de Facebook a administrației locale. „Săptămâna...
Consecventă angajamentului de reabilitare a străzilor din zonele mărginașe ale Râmnicului, Primăria Municipiului, prin Direcția pentru Administrarea Domeniului Public (direct...
Primarul Ion Ungureanu a pregătit documentațía pentru a realiza o nouă investiție în infrastructura rutieră din Muereasca. Este vorba de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe