Diverse

Primăria Râmnicului demarează etapa a doua a dezinsecţiei împotriva ţânţarilor şi căpuşelor

539Vizualizari
Primăria Râmnicu Vâlcea anunţă că, în perioada 21-28 iulie, se vor executa tratamente la sol de dezinsecţie şi deparazitare împotriva ţânţarilor şi căpuşelor pe spaţiile verzi aparţinând domeniului public al municipiului. În cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile, perioada pentru tratamentele de dezinsecţie şi deparazitare se va decala sau prelungi. Produsele utilizate sunt K-OTHRINE SC 25 (substanţă activă: deltametrin) şi GHILOTINA MICRO SCOPE (substanţă activă: cipermetrina), fac parte din grupa Xn şi Xi de toxicitate şi sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii
Tratamentele la sol de dezinsecţie şi deparazitare se vor efectua seara, începând cu ora 22.00. Apicultorii şi sericicultorii de pe raza municipiului sunt rugaţi să ia toate măsurile necesare de protecţie pentru familiile de albine şi viermii de mătase pentru evitarea contactului cu substanţele insecticide distribuite pe zonele verzi aparţinând domeniului public.
Informaţiile au fost furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.