vineri, octombrie 23, 2020
Fotbal Diverse

Primarii şi antrenorii de fotbal din Vâlcea sunt aşteptaţi la Cupa Satelor. „Avem deja 20 de echipe înscrise!”

423Vizualizari

În curând, va începe la Vâlcea cea mai interesantă competiţie de fotbal rezervată copiilor Under 13. Este vorba de Cupa Satelor, organizată de AJF Vâlcea, în parteneriat cu FRF. Antrenorul Marian Deaconescu, care se va ocupa personal de buna desfăşurare a acestei competiţii, a făcut deja un apel către primari, antrenori şi profesori să dea curs invitaţiei la acest eveniment deosebit de important.
„Avem deja înscrise în competiţie 20 de echipe. În curând, vom primi de la FRF regulamentul de desfăşurare a Cupei Satelot, de aceea, mai avem puţin timp pentru înscrieri. Primarii sau profesorii de sport ne pot contacta la telefon sau la sediul AJF Vâlcea. Vom face, în primă fază, turnee zonale, pentru ca, apoi, turneul final, al celor mai bune patru echipe, să se desfăşoare pe Stadionul „Municipal” din Zăvoi, cu acordul Primăriei Râmnicului şi al clubului SCM Rm. Vâlcea. De precizat că primele patru clasate vor primi şi premii consistente. Cupa Satelor poate descoperi copii talentaţi, care să fie ajutaţi să ajungă la un nivel superior. Important e să ne implicăm cu toţii în ajutarea generaţiei tinere”, a precizat Marian Deaconescu.