Diverse

Primarul Alexandru Dediu: „Localitatea Păuşeşti-Măglaşi s-a dezvoltat foarte mult graţie investiţiilor de anvergură realizate în ultimii ani!”

430Vizualizari
Alexandru Dediu este primarul comunei Păuşeşti-Măglaşi din 2008, perioadă în care şi-a pus semnătura pe numeroase proiecte care au schimbat în bine faţa localităţii. Un simplu calcul ne arată faptul că numai în ultimii 2 ani a atras câteva sute de miliarde de lei vechi, în acest caz fiind vorba de investiţii majore în infrastructura rutieră, extinderea reţelei de gaze naturale, unităţi moderne de învăţământ şi altele. „Sunt împăcat sufleteşte că, după ce nu voi mai primar, las în urmă o localitate mult mai dezvoltată decât era în momentul în care am preluat conducerea, în urmă cu 16 ani. S-au realizat numeroase proiecte de-a lungul acestei perioade şi chiar acum se derulează o serie de investiţii majore, pentru care m-am zbătut să obţin fonduri   Numai în acest ultim mandat (2020-2024), am atras fonduri în valoare de sute de miliarde de lei vechi pentru Păuşeşti-Măglaşi, bani care vor rămâne bineînţeles în comună şi prin care se vor realiza investiţii importante pentru comunitate. În acest sens, în prezent, se lucrează la asfaltarea unor drumuri, în lungime totală de 14 km, un proiect care are o valoare de 105 miliarde de lei vechi. Asta după ce, anul trecut, am finalizat primul proiect finanţat prin programul «Anghel Saligny», prin care s-a turnat asfalt pe patru drumuri în lungime totală de 5 km, având la dispoziţie 40 de miliarde de lei vechi. Luna aceasta, am semnat contractul de finanţare şi pentru proiectul de extindere a reţelei de gaze naturale, pe 22 de km, pentru care Guvernul a alocat 190 de miliarde de lei. Şi pe programe europene, am obţinut o sumă importantă (60 de miliarde de lei vechi), pentru dotarea Şcolii Gimnaziale «Achim Popescu» cu echipamente de ultimă generaţie, pentru care am semnat contractul de finanţare, iar vara aceasta vom organiza licitaţia de atribuire a lucrărilor. Doar în ceea ce priveşte proiectul de apă şi canalizare am rămas cu o dezamăgire, pentru că nu le-am putut da o veste bună locuitorilor în privinţa începerii investiţiei. Dar în acest caz principala responsabilitate a aparţinut ADI Apa Vâlcea, care n-a întocmit documentaţia la timp pentru a beneficia de finanţare”, a precizat primarul din Păuşeşti-Măglaşi, Alexandru Dediu.