Primarul Birăruți va lua măsuri la Oltețul Alunu, după rezultatele nefaste din ultima perioadă
1.05K
Oltețul Alunu a pierdut clar partida de pe teren propriu, cu SCM Rm. Vâlcea, scor 0-7. Prezent la stadion, primarul Cristian Birăruți și-a exprimat profund dezamăgirea cu privire la ultimele rezultate din Liga a IV-a și este decis să aducă suflu nou pe banca tehnică. „E clar că ne trebuie schimbări la echipă. Acum, joacă fiecare cum se pricepe… Sper să găsim o persoană pregătită, care să se ocupe de echipă, în ceea ce privește strategia în teren. Avem mare nevoie de un om care să știe să se impună, care să aibă un cuvânt în față jucătorilor, nu să joace fiecare cum și ce vrea„, a precizat primarul din Alunu, Cristian Birăruți.