Administrație

Primarul Bogdan Ștefan (Băbeni): Aș desființa ADI Apa Vâlcea. E un mastodont care doar papă bani și nu face nimic!

1.05KVizualizari
Bogdan Ștefan a depus la Ministerul Dezvoltării documentațiile privind rezolvarea principalelor probleme de infrastructură din Băbeni. El spune că sunt șanse mai mari să asfalteze toate drumurile din oraș, decât ca ADI Apa Vâlcea să finalizeze de introdus rețelele de apă și canalizare – așa cum s-a angajat potrivit proiectului cu finanțare europeană.
„Nu vedeți că nu se mișcă nimic de ani buni la ADI Apa Vâlcea!? E un mastodont care doar papă bani și nu face nimic! Dacă ar fi după mine, aș fi desființat de mult această asociație. Am pierdut atât de mult timp, că lumea deja nu mai are răbdare. Le spunem oamenilor de ani buni că vor avea apă și canal, dar nu se întâmplă nimic. Noi trebuia să avem deja introduși 30 de kilometri de apă și canalizare în Băbeni. Am fost incluși în această asociație încă din 2011. În ce an suntem? Deci, e deja un deceniu de când așteptăm. Nu avem utilități nici în centrul orașului”, a precizat primarul PSD din Băbeni, Bogdan Ștefan.