vineri, octombrie 4, 2024
Administrație

Primarul Cristian Burleanu (Sineşti): Nu a fost omisă nicio localitate din cele 3 județe în care s-au aprobat proiectele pe „Anghel Saligny”. Deci, sunt semne bune!

1.18KVizualizari
Cristian Burleanu, primarul din Sinești, a analizat atent lista cu localitățile din cele trei județe care au obținut deja finanțare prin Programul Național „Anghel Saligny” (Alba, Dâmboviţa şi Harghita). Liberalul a explicat că veștile sunt bune, în sensul că toate unitățile administrativ-teritoriale au accesat fonduri pentru cel puțin un proiect.
„Din câte am înţeles, nu se anunță dintr-o dată lista cu toate județele, ci treptat, pentru a nu se crea aglomerație la semnarea contractelor. Din câte am observat, fiecare județ va primi în jur de 1,2 miliarde de euro, sumă care se împarte mai apoi pe localități. Am cerut bani pentru drumuri, dar și pentru sistemul de canalizare – un proiect pe care l-am depus și la Compania Națională de Investiții. E clar că toate primăriile vor primi fonduri! Am văzut chiar că localitatea Toplița, din Harghita, a obținut bani pentru patru proiecte, în valoare totală de peste șapte milioane de euro. Deci, se poate!”, a spus liberalul Cristian Burleanu, primarul comunei Sineşti.