La finele anului trecut, primarul din Şirineasa, Ion Streinu, a depus la CNI un proiect de asfaltare a unor drumuri de interes local. Potrivit afirmaţiilor alesului PSD, acesta se află deja pe lista de sinteză, aşa că sunt speranţe mari că va beneficia de finanţare, iar lucrările vor începe în 2021.
„Investiţia presupune asfaltarea a patru străzi, a căror lungime totală este de aproape 2 kilometri. Este vorba de uliţele Zidăriei și Niță Negrea – ambele din satul Slăviteşti, Olteanu – din Şirineasa şi de strada Condoiu – din Ciorăşti. Acestea au făcut parte, în trecut, din proiectul pe FDI, prin care am vrut să asfaltez 43 de ulițe. Așa cum am mai precizat, investițiile au fost sistate, după venirea PNL la guvernare. O altă lucrare care sper să fie realizată tot prin CNI se referă la modernizarea trotuarului, pe o lungime de circa 7 kilometri, pe partea dreaptă a drumului principal care traversează localitatea, de la Băbeni, spre Popeşti”, a dezvăluit primarul PSD din Şirineasa, Ion Streinu.
Alesul PSD încearcă să atragă investitori noi în localitate
Săptămâna trecută, social-democratul a primit vizita unor investitori dispuşi să deschidă o afacere în localitate. „Am mers împreună cu ei să vizităm fosta fermă a CAP-ului, care a fost preluată între timp de Oltchim. Nu mi-au spus exact despre ce investiţie ar fi vorba. Terenul e al Primăriei, dar clădirea e a Oltchim-ului, iar pentru a derula o afacere acolo e nevoie s-o cumpere. Le vom acorda fără probleme drept de folosinţă asupra terenului, e intabulat deja. N-o să împiedic niciodată pe cineva care vrea să investească în localitate. Am mai avut probleme în acest sens din partea unor locuitori, care nu vor ca în comună să apară noi investitori, să creeze locuri de muncă şi să aducă venituri la bugetul local. Un om de afaceri a cumpărat fostul magazin al Consumcoop, situat lângă şcoală şi sediul poliţiei, unde şi-a propus să facă o brutărie şi o patiserie. Când a vrut să achiziţioneze şi terenul, condiţie obligatorie pentru a accesa fonduri europene, s-a trezit cu o grămadă de reclamaţii. Între timp, lucrurile s-au rezolvat, instanţa a constatat că tranzacţia a fost legală, iar investitorul a intrat în posesia terenului şi va da drumul la proiect”, a spus Ion Streinu.
Miercuri, 9 aprilie, primarul Mircia Gutău a semnat contractul de achiziție pentru 15 microbuze electrice și 15 stații de încărcare...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe