joi, august 13, 2026
Diverse

Primarul din Zătreni, dezamăgit de rezultatele catastrofale de la Evaluarea Națională

340Vizualizari

Primarul din Zătreni, Constantin Lițoiu, regretă că, de la an la an, nu se observă nicio îmbunătățire a calității actului educațional, iar elevii de clasa a VIII-a care susțin examenul de Evaluare Națională nu reușesc să obțină medii bune. Asta deși, spune el, li s-au asigurat cele mai bune condiții, prin proiectele accesate în dezvoltarea infrastructurii școlare. “Sincer, rezultatele continuă să fie catastrofale. Știu că e un termen dur, dar reflectă realitatea. A cui este vina? Dacă nu aș fi investit în modernizarea și dotarea unităților, puteam spune că primarul e de vină. Eu sunt obligat să le asigur transport și celalalte condiții. Urmează să vină videoproiectoarele și alte dotări. Părintele, profesorul și copilul sunt vinovați în aceeași măsură. Sincer, mă deranjează când aud că nu sunt rezultate… Până la urmă, educația este viitorul. Trebuie să existe mai multă implicare din partea cadrelor didactice și a familiilor unde sunt copii”, a spus primarul Constantin Lițoiu.