Administrație

Primarul Ilie Boiangiu, din Grădiştea, aşteaptă finanţare de la CNI pentru asfaltarea a 9 kilometri de drumuri

575Vizualizari
Primarul din Grădiştea, Ilie Boiangiu, a depus încă de anul trecut la CNI un proiect care vizează modernizarea infrastructurii rutiere din localitate. Potrivit alesului PNL, investiţia se referă la asfaltarea a şase drumuri de interes local. Lungimea totală a acestora este de aproximativ 9 kilometri.
„Arterele pe care le-am inclus în acest proiect nu au mai fost asfaltate niciodată, ci erau doar pietruite până acum. Din acest punct de vedere, consider că va fi un lucru bun că, pe viitor, vom dispune de o infrastructură rutieră modernă. La Grădiştea, avem o reţea foartă vastă de drumuri şi era nevoie de noi investiţii în acest sens. Din câte am înţeles, la CNI au fost depuse mii de proiecte, aşa că nimeni nu ştie câte dintre acestea vor beneficia de finanţare, dar mai ales când vor demara lucrările propriu-zise”, a subliniat alesul PNL.
În încheiere, Ilie Boiangiu a spus că, în funcţie de alocările bugetare pe care le va primi de la guvern, va stabili şi valoarea burselor care vor fi oferite elevilor din localitate. „Nu am avut şcolari cu rezultate bune la olimpiadele judeţene sau naţionale, ceea ce înseamnă că vom oferi doar burse sociale şi de merit”, a concluzionat primarul din Grădiştea, Ilie Boiangiu.