În urmă cu câteva săptămâni, primarul Ion Nicolae a demarat lucrările de modernizare şi eficientizare energetică a şcolii cu clasele 0-4 din satul Câinenii Mici, în incinta căreia se află şi o grădiniţă. Pentru această investiţie, alesul PNL a obţinut aproape 1,3 milioane de lei, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Clădirea pe care o vom moderniza are forma literei L, în partea din faţă fiind grădiniţa, iar în spate – şcoala cu clasele 0-4. Potrivit contractului pe care l-am semnat la Guvern, valoarea totală eligibilă pentru acest proiect de modernizare şi eficientizare se ridică la 1,27 milioane de lei, atât am primit prin PNRR. Investiţia mai presupune însă şi câteva lucrări care vor fi decontate din bugetul local. Deşi ne-am dorit ca şcoala şi grădiniţa să fie inaugurate până la startul noului an şcolar, acest lucru nu a fost posibil şi i-am informat din timp pe reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea. Astfel, până la finalizarea lucrărilor, copiii vor învăţa tot în şcoala din satul Grebleşti, la fel cum s-a întâmplat şi la finele anului trecut”, a precizat Ion Nicolae.
În încheiere, liberalul a menţionat că, în această perioadă, continuă lucrările din cadrul proiectului integrat pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare. „S-a lucrat concomitent în toate satele incluse în documentaţie, Grebleşti, Câinenii Mici şi Câinenii Mari. Pentru această investiţie, am primit 27 de milioane de lei prin programul «Anghel Saligny»”, a declarat Ion Nicolae.
Prin conferința de presă susținută marți, 21 ianuarie, de viceprimarul Eusebiu Vețeleanu (FOTO), Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a anunțat finalizarea...
Râmnicu Vâlcea a intrat în 2025 contabilizând peste 1 miliard de lei obținuți în ultimii ani din finanțări nerambursabile pentru...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe