Primarul Ion Streinu (Şirineasa) nu vede niciun orizont în privinţa introducerii reţelelor de gaze naturale, promisă de guvernanţi. „Am ajuns să cred că e o mare ţeapă şi că am cheltuit banii aiurea pe realizarea documentaţiei”
Unul dintre proiectele către care primarul Ion Streinu şi-a îndreptat cel mai mult atenţia în ultimii 2 ani este cel de introducere a reţelei de gaze naturale în comuna Şirineasa. Alesul PSD este sceptic însă că investiţia va începe prea curând, având în vedere problemele cu care s-a confruntat. Din acest punct de vedere, se aude că doar trei documentaţii depuse de Vâlcea au trecut în etapa următoare, una reprezentând asocierea Creţeni – Amărăşti – Suteşti.
„Pentru investiţia în reţeaua de gaze naturale, am pus la punct un parteneriat cu Pesceana, Glăvile şi Scundu, fiind posibilă şi cooptarea localităţii Lădeşti, pentru a avea numărul minim de 1000 de abonaţi impus de autorităţi. Şansele de a beneficia de fonduri pentru acest proiect sunt însă reduse, din mai multe cauze. În primul rând, pentru că nici nu se ştie exact de unde vor proveni banii, atâta timp cât e vorba de sume foarte mari pentru fiecare investiţie. Guvernanţii dau din colţ în colţ când îi întrebi ce se va întâmpla cu toate proiectele depuse. De aceea, am ajuns să cred că e o mare ţeapă şi că am cheltuit banii aiurea pe realizarea documentaţiei. O altă problemă e legată de lipsa titlurilor de proprietate pentru toate gospodăriile incluse în proiect, o condiţie care apare în ghidurile de finanţare. Din această cauză, probabil că multe dintre documentaţii vor fi respinse, iar vina nu aparţine deloc administraţiilor locale”, a subliniat Ion Streinu.
Potrivit alesului PSD, la Şirineasa, investiţia în reţeaua de gaze naturale ar trebui să se realizeze pe o lungime de peste 20 de kilometri. „În ceea ce priveşte zonele vizate pentru introducerea conductei, în primul rând, ar fi vorba de drumul principal, de la staţia din Popeşti, până la intrarea dinspre Băbeni. În total, acest traseu are vreo 9 kilometri. Apoi, în proiect mai sunt incluse satele Aricioaia, Slăviteşti şi cătunul Loturi, zonele amintite având în jur de 3350 de metri de reţea. Din documentaţie mai fac parte DC 122 şi DC 121 (pe 1,5 km), iar dacă mai luăm în calcul şi uliţele, vom depăşi lejer 20 de kilometri de conductă de gaze naturale”, a încheiat primarul din Şirineasa, Ion Streinu.
Zilele trecute, la Mihăeşti, s-au încheiat lucrările de turnare a primului strat de asfalt pe toate cele 28 de străzi...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe