Primarul Ionel Vlădulescu ştie ce înseamnă să faci o administrație de succes! Anual, la Budeşti, se colectează 1 milion de euro, doar de la societăți comerciale
Primarul Ionel Vlădulescu şi colegii din administraţie vor căuta permanent noi programe de dezvoltare a Budeştiului. Aşa cum se cunoaşte, de câțiva ani buni, localitatea de lângă Râmnic se află în topul județean, la nivel rural, în ceea ce privește explozia demografică și numărul mare de locuri de muncă.
„Avem proiecte multe în așteptare, pentru a obține finanțare. Pentru noi, privații și agenții economici reprezintă o prioritate, deoarece ei ne ajută să colectăm cât mai mulţi bani pentru a continua dezvoltarea localității. Numai de la agenți economici, strângem anual aproximativ 1 milion de euro. Pare o sumă mare, însă și cheltuielile sunt pe măsură, deoarece vrem să le oferim tuturor locuitorilor condiții ca la oraș. Bineînțeles că şi taxele și impozitele pe locuințele private ne interesează la fel de mult, deoarece și de aici strângem sume importante”, ne-a explicat primarul din Budeşti, Ionel Vlădulescu.
Zilele trecute, alesul PNL și-a respectat o nouă promisiune importantă. Acesta a premiat 48 de elevi cu rezultate foarte bune la învățătură și a oferit 21 de biciclete celor din clasa a V-a, care au avut de îndeplinit doar două condiții: nu au înregistrat absențe şi nici n-au terminat şcoala cu media scăzută la purtare.
La Şirineasa, s-au încheiat lucrările din cadrul proiectului de asfaltare a 43 de uliţe, în lungime totală de 9 km....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe