Administrație

Primarul Lucian Antonie duce în excursie 150 de elevi din Tetoiu

789Vizualizari

La Tetoiu, primarul Lucian Antonie continuă tradiţia recompensării elevilor cu cele mai bune rezultate la învăţătură. În acest sens, liberalul îi va premia cu bani pe copiii din clasele I-VIII care, anul acesta, au obţinut locurile I, II şi III, dar şi menţiune la şcoală. De asemenea, luna acesta, aproximativ 150 de copii din localitate vor merge într-o excursie gratuită în judeţ, pe la mănăstiri precum Cozia şi Hurezi, la Salina Ocnele Mari, la Zoo Rm. Vâlcea, dar şi la alte obiective turistice de interes naţional. „Este datoria noastră, a primarilor, să ne arătăm respectul şi aprecierea faţă de generaţia tânără. Probabil că mulţi dintre copiii din comuna noastră nu ar fi avut şansa prea curând să viziteze obiectivele turistice din Vâlcea, dacă nu ne-am fi implicat. Acţiunea este un succes total şi are deja mai mulţi ani de când se derulează. Ca o altă noutate, zilele trecute, s-a desfăşurat, la Tetoiu, Festivalul Naţional de Dramaturgie „Bogdan Amaru”, în memoria scriitorului care s-a născut la noi în localitate şi a murit la doar 29 de ani, ucis de tuberculoză. Acţiunea se numeşte „Goana după fluturi”, după lucrarea sa cea mai cunoscută. A fost un eveniment cultural de excepţie, cu profesori de marcă din toată ţara”, a explicat primarul PNL Lucian Antonie.