Primarul Mircia Gutău a făcut recepția viitorului sediu al Biroului Vamal, ce va scoate în afara Râmnicului traficul greu de mărfuri
618Vizualizari
Joi, 14 martie, primarul Mircia Gutău a făcut recepția imobilului administrativ din zona Parcului Industrial Sud în care urmează să-și desfășoare activitatea Biroul Vamal Vâlcea. Investiția a fost demarată în baza unui acord încheiat cu Ministerul Finanțelor – în subordinea căruia funcționează Biroul Vamal – și a fost motivată, în primul rând, de necesitatea scoaterii din zona centrală a traficului greu care aglomera sau chiar bloca deseori circulația autovehiculelor în vecinătatea actualului sediu al vămii, situat la doar câteva sute de metri de la kilometrul „0” al orașului.


Pe de altă parte, prin mutarea operațiunilor vamale în noul sediu, Primăria primește clădirea de lângă Gara CFR unde se intenționează amenajarea unei autogări centrale, care să reunească toate cursele de autobuze care pleacă, sosesc sau trec prin municipiu, realizându-se astfel un hub rutier-feroviar, facil de utilizat de către toate categoriile de pasageri.

Imobilul ce va sluji ca viitor sediu al Biroului Vamal cuprinde birouri, grup sanitar propriu, accese separate pentru public și personal, padoc pentru câinii echipelor canine de contol, spații de cazare a acestora, spatii pentru instruire etc. Incinta funcțională cuprinde un drum de acces controlat, parcaje pentru trafic greu, magazii pentru mărfuri, sistem monitorizare video și control antiefracție al incintei, control poartă, iluminat public, spații verzi amenajate etc.






