Primarul Mircia Gutău, premiat în cadrul Galei CAPITAL Excelența în Management, pentru atragerea de investiții record în Râmnicu Vâlcea
488Vizualizari
Marți, 23 aprilie, la București, primarul Mircia Gutău a primit „Premiul pentru atragerea de investiții record” la categoria „Administrație Publică” a Galei CAPITAL Excelența în Management – eveniment de tradiție care se desfășoară din anul 2015 și în cadrul căruia sunt premiate performanțele managerilor din România, indiferent din industria sau domeniul din care fac parte.

În motivația acordării premiului organizatorii au menționat numeroasele proiecte în valoare totală de aproape 1 miliard de lei pentru care Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a accesat finanțări nerambursabile din fonduri europene sau de la bugetul central.

Pentru ediția din acest an, la categoria „Administrație Publică” au fost făcute 10 nominalizări, dintre care au fost selectați cei mai performanți trei primari pentru premierea în cadrul Galei: alături de edilul Mircia Gutău, au mai fost premiați primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Cu acest prilej, a fost lansată și ediția 2024 a revistei „Top 100 Manageri”.




