duminică, octombrie 25, 2020
Sporturi

Primarul Mugur Mărcoianu a dat startul cursei „Alerg 24h pentru autism”

427Vizualizari
Sâmbătă, 19 septembrie 2020, echipa Running Hearts, condusă de căpitan Mihaela Roventa, a participat la cea de-a cincea ediție a evenimentului „Alerg 24 h pentru autism”, eveniment caritabil ce se desfășoară la nivel național, cu peste 1000 de participanți. Startul a fost dat în Râmnicu Vâlcea, pe stadionul din Zăvoi, la ora 10.00, de Mugur Mărcoianu, primarul comunei Măciuca. Acesta a participat, alături de Running Hearts, la „Alerg 24 h pentru autism” – ediția din anul 2018 – și a înregistrat 102 km pentru echipă, kilometri ce s-au transformat în suport financiar pentru acțiuni dedicate copiilor care suferă de autism.
Echipa Running Hearts este parte din proiectul „VIN’ la alergat”, un cros inedit care, după numai două ediții, a ajuns să fie foarte popular și îndrăgit la nivel național. Acesta se desfășoară în comuna Măciuca, toamna, după ce se culeg strugurii. Mugur Mărcoianu este membru fondator al acestui cros, alături de Mihaela Roventa, director general adjunct Damila şi căpitan RH, și Marian Trocaru, manager GAL Ținutul Vinului.
„Sunt un mare iubitor al sportului și al copiilor. Eu, familia mea și apropiații noştri, vom susține și iniția cât mai multe evenimente sportive, dar și caritabile. Este minunat să ajuți. Nu are importanță cât de mult sau cât de puțin. Fiecare se implică atât cât poate, dar contează să îți pese, să fii prezent lângă cei care au nevoie de ajutor”, a declarat Mugur Mărcoianu.