Administrație

Primarul Mugur Mărcoianu (Măciuca): „Se vorbește zilnic că avem miliarde de euro de la UE, dar în localități nu ajunge niciun ban. E foame mare de investiții!”

783Vizualizari
Primarul comunei Măciuca, Mugur Mărcoianu, și-a exprimat dezamăgirea cu privire la ritmul extrem de lent în care Guvernul finanțează proiectele depuse de UAT-uri. Asta în condițiile în care, zilnic, se vorbește în mass-media de zeci de miliarde de euro pe care România le-a obținut de la Uniunea Europeană.
„Sper că, spre sfârșitul anului sau cel târziu la începutul lui 2022, să demareze PNDL III pentru localitățile mici, care au nevoie de introducerea rețelelor de canalizare.  Așa cum știți, localitatea Măciuca a fost scoasă din master-planul ADI Apa Vâlcea, unde eram prinși inițial cu introducerea a 20 de kilometri de canalizare. Ideea e că am depus multe solicitări la Ministerul Dezvoltării pentru a primi fonduri guvernamentale pentru această investiție, dar ne-au fost respinse, deoarece eram incluși în acest master-plan. Și, acum, după 7-8 ani de așteptare, când am aflat că nu mai suntem pe listă, nu mi s-a părut deloc corect… Am pierdut foarte mult timp, iar comunitatea locală nu mai are răbdare. Încă am speranță în acest Guvern, dar cred că abia anul viitor vom primi fonduri mai consistente”, a declarat primarul localității Măciuca, liberalul Mugur Mărcoianu.