Administrație

Primarul Nicolae Popescu a semnat contractul de finanţare pentru reţeaua de canalizare din Berislăveşti

418Vizualizari
La mijlocul lunii ianuarie, primarul Nicolae Popescu s-a deplasat la Bucureşti, pentru a semna contractul de finanţare pentru un proiect foarte important pentru comunitatea din Berislăveşti. Alesul PSD a precizat că este vorba de introducerea reţelei de canalizare, pentru care administraţia locală a obţinut o finanţare de 15 milioane de lei, în iulie 2022, prin programul „Anghel Saligny”.
„Am început anul cum nu se putea mai bine, prin semnarea contractului de finanțare în valoare de 15.000.000 de lei (150 de miliarde, în bani vechi), cu Ministerul Dezvoltarii Lucrărilor Publice și Administrației, contract care are ca și obiectiv «Înființare Rețea de Canalizare în Comuna Berislăvești». Cu voia lui Dumnezeu, până la vară, vom finaliza procedurile de achiziție și vom începe lucrările. Faptele fac diferența!!!”, a anunţat Nicolae Popescu, pe Facebook.
„Luna trecută, am mers la Guvern şi am semnat contractul de finanţare pentru canalizare, alături de ministrul Adrian Veştea. Valoarea aprobată de Ministerul Dezvoltării pentru această investiţie este de 15 milioane de lei. Din calculele noastre, vom introduce reţeaua pe o lungime de 16 kilometri. După semnarea contractului, urmează proiectarea, adică realizarea proiectului tehnic, care trebuie trimis apoi la verificare. Ulterior, vom organiza licitaţia pentru atribuirea execuţiei lucrărilor. Termenul de finalizare a investiţiei este 31 decembrie 2026”, ne-a mai dezvăluit primarul din Berislăveşti, Nicolae Popescu.