Primarul Nicolae Popescu construieşte două noi grădiniţe la Berislăveşti
La Berislăveşti, se vor construi, în următoarea perioadă, două noi grădiniţe. Potrivit primarului Nicolae Popescu, una e cu program prelungit şi beneficiază de fonduri de la AFIR Craiova. Cealaltă va fi cu program normal şi va fi realizată printr-o finanţare de la Banca Mondială. „La prima dintre cele două grădiniţe, termenul de finalizare e luna august 2020. Sperăm să terminăm însă lucrările de construire a clădirii în această toamnă, astfel încât anul viitor se ne ocupăm de tot ceea ce înseamnă dotare, o investiţie pentru care vom obţine, de asemenea, bani de la AFIR. Pentru grădiniţa prin Banca Mondială, valoarea totală a proiectului era iniţial de 400 de mii de lei, dar, după creşterea salariului minim pe economie, a trebuit să actualizăm manopera. În ceea ce priveşte cota noastră de cofinanţare, aceasta cuprinde doar anumite construcţii. Mă refer la parcul de joacă pentru copii, magazia de lemne, centrala termică şi gardul împrejmuitor”, ne-a declarat Nicolae Popescu. În fiecare dintre cele două noi grădiniţe, vor învăţa câte trei grupe. În condiţiile în care umărul maximde preşcolari din fiecare grupă va fi de 25, rezultă că în cele două locaţii vor învăţa peste 100 de copii. În încheiere, primarul din Berislăveşti a ţinut să mai precizeze faptul că, la noua grădiniţă cu program prelungit, vor veni şi elevi din comuna vecină, Sălătrucel.