Flacăra Horezu va începe viitoarea ediţie a Ligii a III-a cu un nou antrenor principal pe banca tehnică, Narcis Enăchescu. În condiţiile în care acesta se va afla abia la primul sezon în Treapt, primarul Nicolae Sărdărescu nu i-a trasat drăgăşăneanului un obiectiv foarte îndrăzneţ. Alesul PSD a spus că nu tinde neapărat ca Flacăra Horezu să se bată pentru poziţiile din vârful clasamentului, echipa urmând a porni la drum doar cu ţinta de a se clasa pe locurile 1-5 în seria din care va face parte, scopul fiind acela de a se construi o echipă puternică pentru sezonul 2022-2023. Asta înseamnă că fotbaliştii lui „Tore” vor aborda campionatul foarte relaxaţi.
„Am cerut antrenorului şi jucătorilor o clasare pe primele cinci locuri. Nu mă interesează calificarea în play-off, nu acesta va fi obiectivul nostru. Dacă ne vom clasa pe locul 5 şi nu vom prinde play-off-ul, nu va fi absolut nicio problemă. În orice caz, ţinând cont de lotul pe care îl vom avea, nu va mai fi vorba în niciun caz de o clasare atât de joasă ca în sezonul precedent (locul 7). Şi anul trecut, am avut prestaţii bune în tur, când am fost şi la 1 punct de locul 2, dar în retur am căzut în clasament, după ce am obţinut doar o victorie şi o remiză. Acum, ne interesează să continuăm la Liga a III-a şi să construim o echipă puternică pentru sezonul viitor. Avem tineri foarte mulţi şi le-am cerut conducătorilor să le facem contracte pe 2-3 ani tuturor celor pe care i-am oprit în lot, tocmai în ideea de a-i avea alături şi în sezonul 2022-2023”, a subliniat Nicolae Sărdărescu.
„Nu am avut Cupa României ca obiectiv, am jucat fără niciun stres şi cu Sparta Rm. Vâlcea, un meci în care am avut doar 11 jucători la dispoziţie, fără a putea face nicio schimbare. În această perioadă, e important să se închege relaţiile de joc dintre fotbalişti. Ne interesează doar să facem o trupă cât mai bună pentru Liga a III-a”, a mai precizat primarul din Horezu, Nicolae Sărdărescu.
Jucătorii de la SCM Rm. Vâlcea au avut un program mai lung la finele anului trecut, în condiţiile în care...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe