Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a primit vizita unei delegații din Regiunea Mugla (Turcia)
174Vizualizari
Potrivit unor informații date publicității pe pagina sa de Facebook a Primăriei Râmnicului, „o delegație din Regiunea Mugla (din Turcia), prezentă în Vâlcea la invitația Consiliului Județean, a vizitat joi, 2 iulie, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, în cadrul unui program ce urmărește consolidarea relațiilor instituționale între județul nostru și provincia din sud-vestul Turciei, promovarea potențialului turistic, economic și cultural al județului Vâlcea, identificarea oportunităților de cooperare și facilitarea contactelor directe între autoritățile publice și mediul de afaceri”.

„Cu ocazia vizitei la Primăria Municipiului, primarul Mircia Gutău le-a urat bun-venit oaspeților turci, afirmându-și disponibilitatea pentru facilitarea oricăror relații de colaborare turco-române reciproc avantajoase și subliniind că municipiul este, de mai mulți ani, beneficiarul unei relații de înfrățire trainice și eficiente cu orașul turc Aydin. În cadrul vizitei în Vâlcea, oaspeții turci vor vizita o serie de puncte de interes, atât din domeniul economic, cât și din cel turistic”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, pe rețeaua de socializare.





