marți, aprilie 29, 2025
Administrație

Primarul Sorin Vasilache a anunțat o nouă investiție în rețelele de apă și canalizare din Băile Olănești

162Vizualizari
Potrivit unui anunț public postat pe pagina de Facebook a Primăriei Băile Olănești, primarul Sorin Vasilache a dezvăluit că, în perioada următoare, se va derula o nouă investiție în rețelele de apă și canalizare din localitate.
„În data de 18 martie 2025, a fost semnat Contractul de execuție lucrări «Realizarea ratei de conectare de 100% în Olănești» – rest de executat (CL15), din cadrul proiectului «Proiect Nemajor pentru Realizarea ratei de conectare de 100% în Râmnicu Vâlcea, Ocnele Mari, Drăgășani, Călimănești, Băbeni și Băile Olănești», Cod SMIS 2021+ 3188252 – etapa II.
Contractul de execuție lucrări «Realizarea ratei de conectare de 100% în Olănești» – rest de executat (CL15), semnat între APAVIL SA, în calitate de beneficiar și Asocierea ACC UTIL CONSTRUCT SRL și ELECTROVÂLCEA SRL, prin ACC UTIL CONSTRUCT SRL, lider de asociere, în calitate de Antreprenor, are o valoare de 8.187.641,28 lei (fără TVA) și o durată de execuție de 14 luni.
Principalele lucrări care urmează să fie executate în cadrul acestui contract sunt:
• Extindere rețea de alimentare cu apă în lungime totală de 160 ml pe străzile: Fața Dealului, Nouă, Valea Apei, Aluniș, Mura, Cartier Nou, Glodeanu, Cumpăna, Releului, Pleașa, Padinii, Urzicii. Odată cu extinderea rețelei de alimentare cu apă se vor realiza bransamente pentru noii consumatori care se vor conecta.
• Extindere rețea de colectare apă uzată în lungime totală de 3.264 ml, inclusiv traversări pe străzile: Fața Dealului, Nouă, Valea Apei, Aluniș, Cumpăna, Prieteniei, Râului, Valea de Case, Cheia, Padinii și Urzicii. Odată cu realizarea extinderii rețelei de canalizare, se va executa și racordarea tuturor utilizatorilor la aceasta.
• Stații de pompare și conducte de refulare:
– 4 stații de pompare apă potabilă amplasate pe străzile Glodeanu, Cumpăna, Aluniș și Fața Dealului;
– 4 stații de pompare ape uzate (SPAU) amplasate pe străzile Valea de Case (SPAU 1, SPAU 2), Râului (SPAU 3), Padinii (SPAU 4);
– Conducte de refulare aferente SPAU-urilor – 424 ml, inclusiv traversări”, a transmis Sorin Vasilache, pe rețeaua de socializare.