În primăvară, primarul din Stroeşti, Toma Ciolacu, a terminat forarea unui puţ de apă în satul Dianu. Acesta are un debit de 1,5 litri pe secundă şi va asigura o capacitate de 200 mc de apă. „Investiţia în puţul din satul Dianu este una dintre cele mai importante pe care le-am realizat în ultima perioadă în localitate. Şi nu glumesc deloc! Graţie acestuia, vom alimenta integral cu apă satul Dianu şi jumătate din Stroeşti. În plus, apa e scoasă din puţ şi trimisă spre bazin prin cădere, fără să mai consumăm deloc energie electrică. În ultima perioadă, am depus toate eforturile pentru a obţine autorizaţiile necesare pentru ca puţul să fie funcţional. În satul Dianu trăiesc circa 600 de locuitori, iar aceştia vor fi deserviţi fără probleme, de acum încolo, cu apă potabilă. Nu vor mai exista întreruperi cauzate de secetă. Pe de altă parte, costul apei va fi redus în continuare şi datorită faptului că avem propriul nostru serviciu de apă. Preţul unui metru cub este 3,25 de lei, adică, foarte uşor de suportat de locuitori, faţă de situaţia în care am fi cedat reţeaua către Apavil, care ne-ar fi taxat aproape triplu”, a subliniat Toma Ciolacu.
În altă ordine de idei, alesul PNL a declarat că, în ultima perioadă, a avut încă un proiect în desfăşurare la Stroeşti. În acest caz, a fost vorba de reabilitarea monumentelor eroilor din satele Stroeşti, Cireşu şi Pojogi. Asta după ce Toma Ciolacu l-a „cosmetizat” şi pe cel din Dianu, anul trecut, când a premiat şi un veteran de război din localitate, la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani. „Lucrările de modernizare de la cele trei monumente ale eroilor vizează îmbunătăţirea aspectului zidurilor, pentru că erau foarte degradate. Pe de altă parte, la fiecare monument vom amplasa câte o cruce din inox, pe care le-am realizat la Turbonef. Acestea au înălţimea de 1,5 metri şi lăţimea de 80 de cm. La fel am procedat şi anul trecut, când am reabilitat monumentul eroilor din satul Dianu. De menţionat, mai este şi faptul că toate vor fi iluminate nocturn”, a mai precizat primarul PNL din Stroeşti, Toma Ciolacu.
În perioada următoare, primarul Aurora Măgura (FOTO) şi-a propus să realizeze o nouă investiţie în infrastructura şcolară din Popeşti. În...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe