Romania vs Japan, IHF Women’s World Championship 2025, Rotterdam, Netherlands, 29.11.2025., Mandatory Credit © Jozo Cabraja / kolektiff
Handbal

Primul obiectiv, cel mai ușor, a fost îndeplinit! România s-a calificat în Main Round la Mondialul de handbal feminin

189Vizualizari
Săptămâna trecută, mai precis miercuri, 26 noiembrie, s-a dat startul în ediția a 27-a a Campionatului Mondial de handbal feminin, competiția supremă de pe mapamond urmând se încheia pe 14 decembrie. În 2025, turneul final se dispută în Țările de Jos și Germania, cu 32 de participante, România fiind singura echipă care a fost prezentă la toate întrecerile de până acum.
La tragerea la sorți, naționala țării noastre a fost repartizată în Grupa A, alături de Danemarca, Croația și Japonia. Tricolorele pregătite de Ovidiu Mihăilă au debutat cu două victorii la turneul final (33-24 cu Croația – pe 27 noiembrie și 31-27 cu Japonia – pe 29 noiembrie), dar apoi au cedat fără drept de apel în fața Danemarcei (31-39), pe 1 decembrie. Cele trei meciuri ale echipei noastre au avut loc la Rotterdam.
Datorită succeselor din primele două etape, reprezentativa antrenată de Ovidiu Mihăilă era deja calificată în următoarea fază a grupelor indiferent de rezultatul din partida cu selecționata nordică. În Main Round, primele trei clasate din Grupa A le vor înfrunta pe ocupantele locurilor 1-3 din Grupa B, în care ordinea finală a fost Ungaria (6 puncte), Elveția (4), Senegal (2) și Iran (0).
Sursă foto: Facebook FRH – Federația Română de Handbal

HANDBAL FEMININ
CAMPIONATUL MONDIAL • EDIŢIA A 27-A
Țările de Jos / Germania (26 noiembrie – 14 decembrie 2025)

Grupa A

Joi, 27 noiembrie
ROMÂNIA – CROAȚIA 33-24 (13-12)
DANEMARCA – JAPONIA 36-19 (19- 6)
Sâmbătă, 29 noiembrie
ROMÂNIA – JAPONIA 31-27 (16-14)
CROAȚIA – DANEMARCA 24-35 (10-16)
Luni, 1 decembrie
JAPONIA – CROAȚIA 25-19 (10-10)
DANEMARCA – ROMÂNIA 39-31 (21-18)

Clasament final

1. DANEMARCA 3 3 0 0 110-74 6p.
2. ROMÂNIA 3 2 0 1 95-90 4p.
3. JAPONIA 3 1 0 2 71-86 2p.
4. CROAȚIA 3 0 0 3 67-93 0p.
• meciurile din GRUPA A s-au disputat în Țările de Jos, la Rotterdam

Grupa B

Joi, 27 noiembrie
ELVEȚIA – IRAN 34- 9 (19- 7)
UNGARIA – SENEGAL 26-17 (10- 7)
Sâmbătă, 29 noiembrie
ELVEȚIA – SENEGAL 25-24 (14-13)
IRAN – UNGARIA 13-47 ( 7-27)
Luni, 1 decembrie
SENEGAL – IRAN 30-21 (17-15)
UNGARIA – ELVEȚIA 32-25 (13-14)

Clasament final

1. UNGARIA 3 3 0 0 105- 55 6p.
2. ELVEȚIA 3 2 0 1 84- 65 4p.
3. SENEGAL 3 1 0 2 71- 72 2p.
4. IRAN 3 0 0 3 43-111 0p.
• meciurile din GRUPA B s-au disputat în Țările de Jos, la ’s-Hertogenbosch