Pe lângă lucrările de introducere a reţelei de gaze naturale (pe 22 de kilometri), primarul Alexandru Dediu a obţinut finanţare în vară, prin programul „Anghel Saligny”, şi pentru două investiţii de modernizare a infrastructurii rutiere. Potrivit alesului PNL, în total, ar fi vorba de asfaltarea a 18,5 kilometri de drumuri de interes local.
„Cel mai important dintre cele două proiecte care a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării se referă la modernizarea a 13,6 km de uliţe şi are o valoare totală de 10,5 milioane de lei. Am încredere că ne vom încadra în suma repartizată de Guvern pentru a realiza această investiţie. Cea de-a doua documentaţie pentru care am obţinut finanţare prin «Anghel Saligny» vizează reabilitarea a 4,9 km de interes local, pentru care ne-a fost alocată suma de 3,99 de milioane de lei. În acest caz, n-am primit toţi banii din devizul iniţial. Valoarea totală a investiţiei era de 6 milioane de lei, ceea ce înseamnă că va trebui să compensăm diferenţa de 2 milioane din bugetul local. În ceea ce priveşte acest ultim proiect, am intenţionat să mai asfaltăm din drumurile respective în 2022, dar am renunţat după ce am primit finanţarea de la Guvern. Vom îndrepta banii pe care îi alocasem iniţial în bugetul pe acest an către alte investiţii. În ultima perioadă, ne-am ocupat de obţinerea tuturor avizelor şi depunerea documentelor în platforma online pusă la dispoziţie de Ministerul Dezvoltării, după care vom aştepta să fim chemaţi să semnăm contractul de finanţatre. Sperăm ca lucrările să înceapă în prima jumătate a anului viitor”, a dezvăluit primarul din Păuşeşti-Măglaşi, liberalul Alexandru Dediu.
Îmbunătățirea mediului prin regenerarea zonelor verzi de mici dimensiuni, a locurilor de joacă sau pentru activități recreative, a iluminatului public,...
Anul acesta, primarul Daniel Dimulescu și-a împlinit un vis! Alesul PSD a obținut o finanțare de 14 milioane de lei...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe