Prin „Anghel Saligny”, primarul Constantin Bărzăgeanu (Mihăeşti) va construi un pod foarte important pentru locuitorii din satele Scărişoara şi Vulpueşti
În vară, primarul Constantin Bărzăgeanu a obţinut finanţare, prin programul „Anghel Saligny”, pentru a asfalta 10 kilometri dr drumuri de interes local la Mihăeşti, în acest caz fiind vorba de 27 de artere. Potrivit alesului PNL, în plus, va fi realizat şi un pod foarte important peste râul Govora, prin care se va scurta considerabil distanţa până în drumul naţional Rm. Vâlcea – Horezu. Astfel, locuitorii din satele Scărişoara şi Vulpueşti vor putea ajunge mai repede pe DN 67.
„Noul pod va fi construit peste râul Govora, în locul unei vechi punţi pietonale care se află în acea zonă, în apropierea Mânăstirii Scărişoara. Puntea are o lungime de circa 20 de metri lungime, este pe cabluri, şi a fost făcută în urmă cu foarte mulţi ani. Podul va avea o singură bandă de mers şi va lega direct satele Scărişoara şi Vulpueşti de drumul naţional. Tocmai de aceea, am decis să facem un pod, pentru a scurta distanţa din zonă până pe DN 67. Până acum, pentru a ajunge în drumul naţional, locuitorii din cele două sate mergeau ori către sensul giratoriu spre Băile Govora, ori către primărie. De-acum încolo, ei vor putea trece direct pe acel pod şi vor ajunge direct în DN 67, fără a mai ocoli”, a detaliat primarul Constantin Bărzăgeanu.
Valoarea totală aprobată de Ministerul Dezvoltării pentru proiectul de asfaltare a 10 kilometri de drumuri din Mihăeşti şi de construire a podului peste râul Govora este de 13,34 de milioane de lei.
Ca urmare a intensificării procedurii de actualizare a bazelor de date, Direcția Economico-Financiară din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea va...
Săptămâna trecută, mai precis vineri, 20 decembrie, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că a semnat contractul de...
În prima jumătate a acestei luni, Constantin Rădulescu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de construire a noului bloc operator...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe