În vara anului trecut, primarul din Berislăveşti, Nicolae Popescu, a obţinut finanţare de la Ministerul Dezvoltării, prin programul „Anghel Saligny”, pentru două investiţii. Una se referă la modernizarea infrastructurii rutiere din localitate (pentru care Guvernul a alocat 8,39 de milioane de lei), iar cealaltă vizează înfiinţarea reţelei de canalizare menajeră (15 milioane de lei).
„Pentru proiectul de asfaltare a drumurilor, am semnat contractul de finanţare la începutul anului, iar între timp am organizat şi licitaţia de atribuire a execuţiei lucrărilor. Investiţiile se vor realiza pe 6,6 kilometri, pe 13 artere din comună. Cele mai lungi sunt uliţele Poartă (Dealul Boului), Căpruceşti şi Lotreni, fiecare având lungimi cuprinse între 1,1 şi 1,4 km. De asemenea, prin acelaşi proiect, se va face şi un pod de 18 metri, pe uliţa Lotreni, peste pârâul Tulburoasa”, ne-a dezvăluit primarul din Berislăveşti, social-democratul Nicolae Popescu.
Proiectul „Modernizare drumuri comunale şi de interes local în comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea” cuprinde uliţele Mârzoi (Parc) – 125 metri, Bărbuci – 224 m, Căpruceşti – 1.338 m, Năstureşti – 663 m, Lotreni – 1.192 m, Poartă (Dealul Boului) – 1.340 m, Şelăreşti – 281 m, Grigoriţă – 530 m, Drăguşin – 290 m şi străzile Şcoală Stoeneşti I – 148 m, Şcoală Stoeneşti II – 133 m, Richeru Axa I – 287 m, Richeru Axa II – 44 m.
Miercuri, 9 aprilie, primarul Mircia Gutău a semnat contractul de achiziție pentru 15 microbuze electrice și 15 stații de încărcare...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe